ai amortit in vantul schimbarii?

eu sunt tot eu, si papadia tot eu sunt.la fel ca si bruma diminetii este zapacit de fabulos cum se deruleaza banda vietii. e rapid, e incetinit si domol combinat iar cu rapid. m-am saturat sa confirm prin simplu fapt ca nu actionez, ingradirea multora. e disperant de urgent sa se trezeasca indivizii. da, si aia care-si beau cafeaua la mol si aceia care se imbata cu ceai verde in gradina din spatele casei, cat si rontaitorii de biscuiti cu crema din curtea scolii. este un moment si anume, cand nu mai poti admira ceea ce odata te incanta, cand nu-ti mai face placere sa te intinzi la povesti , cand, totul e radical transformat. de ce? un raspuns unanim acceptat nu o sa primesti, cu toate ca asta ai fi vrut. se schimba directiile, comportamentele impinse de atitudini mii, oameni, legi, perspective. asa, cam totul se schimba. nu accept ca scuza faza de tranzactie si continua derulare zapacita. pur si simplu nu vreau. am in cap ideea ca pot scimba lumea. lumea din mine si lumea de langa mine. Sa ai curaj nu e o calitate, un atu demn de admirat cu care trebuie sa te prezinti in situatii limita. sa ai curajul sa faci ceea ce nimeni nu a indraznit inaintea ta, sau poate o ceata de suflete au facut-o, sa ai curajul sa nu te coformezi, sa ai curajul sa nu spui da cand trebuie sa fie nu. sa ai curajul sa te desprinzi si sa te deprinzi in a face binele, sa ai curaj nu te inalta pe tine ca persoana pe piedestal, si nu ti se adauga inca o stea in grad pentru faptul ca te numesti curajos ci, a avea curaj este ceea ce trebuie sa faci! hai, curaj!