vinde tot.

...si te intrebi: "de ce un crestin se fereste de obiceiuri care incita trupul, de tentatii care conduc spre patima si imoralitate?, de ce face pe plac altora mai mult decat lui insusi?, de ce persista in onestitate si dreptate?, de ce se ocupa de cei neiubiti?"

Esti gata sa raspunzi: " pentru ca el, crestinul se teme de focul iadului", "se teme sa nu se supere Dumnezeu pe el." In alt fel spus poti afirma cum ca religia este o carja pentru el, deoarece nu e in stare sa-si stabileasca propriile reguli. Sau, este vorba de presiunea anturajului, deoarece crestinii (pocaitii, in termen mult mai real, cu rezonanta in ziua de azi) se intalnesc si se incurajeaza reciproc in credinta.

Da, aceste argumente pot avea o baza reala, dar ele nu reflecta motivatiile comportamentului sfant prezentate in biblie.

Stii, Isus a vorbit despre un comerciant care a gasit o nestemata atat de deosebita, incat a vandut tot ce a avut pentru a o cumpara. Bucuria pentru ceea ce a castigat a intrecut regretul fata de ceea ce a pierdut.

Aceasta este imaginea matura a vietii crestine: nu un regim dur de autodisciplina, ci o viata noua, exuberanta, care merita pe deplin orice sacrificiu.

Pentru ca bunatatea nu este un tip de comportament pe care mai nou trebuie sa-l adopt, sau care poate fi imbracat precum o haina. Este de fapt un rezultat al unei transformari interioare, reactia treptata dar sigura a unei persoane in care locuieste Dumnezeu.

Care ar fi motivul pentru care as continua sa fac ceea ce Dumnezeu dezaproba? Unde ar fi sclipirea beneficiului? Cu ce as contribuii la starea altora si a mea?

Nu. Mult mai normal este sa actionez pe baza vocii interioare a dragostei, care imi sopteste ca sunt prea iubita de Dumnezeu. Indiferent de laudele sau criticile umane.