a rambler's mile

Vreau sa cred in ceea ce nu pot vedea. Vreau sa ma ridic deasupra circumstantelor care-mi vorbesc despre pierdere. Totul striga la mine: ai pierdut ce aveai mai bun! Vreau sa cred in acea legatura perfecta si unica dintre noi. Vreau sa cred in noi, acea legatura invincibila si posibila, oricand, candva. Chiar si atunci cand poate ciocarliile nu vor mai canta sau ploaia nu va mai picura. Chiar si atunci ma voi bucura sa te am. As vrea sa pot ramane increzatoare in ceea ce stiu, ceea ce simt,chiar daca simtirile sunt trecatoare si trebuiesc hranite pentru a exista, ceea ce stiu este cert, valoros si are radacini in adevarul suprem. Stiu ca Cel ce este in mine este mai puternic decat zilele de astazi, si mai presus de toate ma vrea fericita. Poate de data aceasta ceea ce consider eu ca ma face fericita va coincide cu ceea ce are El in vedere ca fericire a mea! Sunt ziduri intre noi. Nu pot sa le inteleg. Nu stiu cum sa accept. Tot ce fac este sa privesc spre exterior, nu spre interior. Vreau sa pot face ceva cu suferinta care ma stapaneste, vreau sa-i dau un curs bun, constructiv. Vreau sa pot gasi calea de rascumparare a suferintei mele prin ceva bun. Stiu ca sunt mica in aceasta mare in care ma zbat sa supravietuiesc dar, ma vreau puternica! Am fost fata-n fata cu el. Acum nu stiu cum sa pasesc...Doar sa cred, sa sper ca va vedea toata frumusetea pe care a creat-o fiindu-mi aproape... Francezii au un proverb care aduce asa bine cu starea ce ma tine acum: "Suferinta trece; ce ai suferit nu trece niciodata." Ma vad suferind acum pentru mine. Acum simt ca ma doare ca nu am ceea ce vreau cu atat de multa putere. Mi-a fost inlaturat din ceea ce stiam ca realitate certa, dar niciodata nu-mi va fi scos din suflet. Niciodata!