culoarea zmeurei e culoarea frigului din ea

Ea e a nimanui. Ar vrea sa o privesti in tacere si sa nu-i acuzi inocenta si vorbirea. Intr-o lume de pretentii, de idei de mult satabilite, conceptii si alinturi reci, ea nu e in fiecare zi ceea ce profund tanjeste. E un plus de alinare, de retinere a starii, de curaj neexplicat, ea e praf de lucruri sfinte. Totusi, vrea ea, ca a-tale brate calde sa o prinda, s-o cuprinda, sa n-o lase , sa nu-ntrebe. Nu te poate citii cursiv, ea se balbaie cand se face referire la tine. Ea viseaza si doreste. Nu te merita, nu te iubeste. Ea e, vesnic neinteleasa de la cele mai mici inceputuri ale vremii, ea e doar a ei, caci stie doar sa fie a nimanui...