luni, 1 martie 2010
Din tot ce are semnificatie, pot extrage o perioada fantastica in care chiar iti pasa intr-un mod exagerat. E un cineva care te expune in acea stare in care iti pasa prea mult. Tot ce creaza in tine emotie si minute de nori, sau tot ce incendiaza sufletul la auzul vocii sale, orice ceas trait departe de sursa zambetelor tale, tot ce reprezinta a sa traire, se revarsa acum, in tot ceea ce inseamna a ta traire. Chiar iti pasa. Si daca nu te vede, nu te tine, nu te asteapta si nu te are, e rau tare si te doare. Nu vrei sa nu vrea, nu stii sa explici, nu vrei sa gresesti, vrei sa fi imaculat!
In substratul tau descoperi o notiune pe care nu o defineai mai inainte. Caci numai unul sau una, dintre zecile de mii de suflete a fost priceput in a te observa. Vrei sa culegi seninatate din doi ochi caprui, cei mai caprui. Si nu vei renunta curand, chiar daca ratiunea te poarta in spre cele mai vizibile dovezi. Caci ochiul nu poate vedea ceea ce inima cu ochii sai percepe. Senzatii nu de nepasare ci, mai mult decat atat, iti pasa la maxim de mult de cineva!
E senzatie, e o perioada si, cu totii stim ca senzatiile pier, perioadele se sfarsesc si nu ramane decat scrum atunci cand, inima a fost doar in adiere de vant si niciodata in inima de om.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
profunda si frumoasa explozia din prima zi de primavara.
RăspundețiȘtergeredar si inima de om cateodata poate concura cu adierea de vant, si poate chiar castiga.
de neimaginat altadata, dar acum stiu: o inima de om care se intinde spre alta inima de om poate concura si poate castiga in concursul cu vantul, cu ploaia, cu luna, cu orice altadata incalzea sau bucura si invaluia inima asta de om in frumusete si visare.