cand am inceput a creste

...fiindca distanta, spatiul si timpul, interstitiile care apar inevitabil si toate franturile de atmosfera nu imi pot umbrii perceptia despre Cel caruia ii slujesc. De ce ? Pentru ca absenta Sa, pentru mine e o prezenta statornica. Asa M-a invatat sa ma raportez la relatia noastra. Da, Ii duc dorul, vreau sa Ii vad chipul, surasul dar, azi sunt recunoscatoare pentru ca am parte de mangaierea si atingerea Sa. Poate maine, mai tarziu sau peste veacuri Il voi privii fata in fata, poate e mai aproape decat imaginatia ma incearca... Oricum, Cel nevazut pentru mine e comoara, susur bland, ratiune, ghid vestimentar si cod al bunelor maniere caci prin El am primit directie de viata. Raportand lumea mea in lumina lumii Sale, o personalitate si un caracter au inceput a se modela...