ea

Dincolo de mine se afla intelesuri, simturi, forme si enigme. Totusi, in mine isi gasesc sens intelesuri, hoinaresc simturi iar formele de viata nu dorm. Mi-as pune mintea sa caute, sa vad daca pot gasi un sens pentru iubire. Un inteles, un sens, o idee tot trebuie sa ma incerce. Un sens general al iubirii pluteste oricum in aer; dar poate nu se reduce totul la ceea ce veacul de acum ne striga permanent. Sa ma descoar pe mine in traire, si mai apoi sa concluzionez o noua forma de iubire. De unde stiu ca nu se poate ca iubirea sa fie exact ceea ce ma insufleteste? De ce trebuie sa fie totul uniformizat si generalizat? De ce nu se poate sa fie si asa:

• sa te privesc, dar sa te vad mai mult decat esti acum, sa cred ca ceea ce va fi poate sa insemne splendoare si nu dezastru.
• sa nu cred in ceea ce-mi spui atunci cand esti suparat si trist, sa inteleg ca circumstantele iti amplifica durerea. Sa incerc sa patrund pana acolo unde e bunatatea de inima, si nu doar suprafata trista a incercarii.
• sa nu prefer doar momentele care imi sporesc confortul si vorbele dulci care-mi gadila urechea si imi starnesc simturile. Sa raman statornica si atunci cand vorbele grele vin, si sa fac fata adversitatiilor.
• sa cred in transformare
• sa devin vulnerabila, stiind ca nu pierd nimic atunci cand toata lumea in jur imi spune asta. Sa nu fiu eu in centrul gandurilor si aspiratiilor mele. Sa vreau sa iti patrund in simtiri, in gand, in vorbe, in aer, in preajma ta sa fiu.
• sa nu obosesc in a-ti face binele
• sa nu cer nimic la schimb, stiind ca nu se face troc din simtiri
• sa nu trebuiasca sa te simti vreodata dator in orice fel posibil, in asa fel as vrea sa ma port
• sa fiu aceea din cauza careia orice teama dispare din viata ta
• sa ma las pe mine, in favoarea ta, stiind ca bunastarea ta imi va bucura trairea
• sa cred in mine si in acelasi timp sa fiu curajoasa sa cred in ceva din afara mea
• sa te privesc si sa devi cel mai placut pentru mine, indiferent de anotimp
• sa fiu constienta ca nu ma cunosc in totalitate nici macar pe mine, dar totusi sa vreau sa te cunosc pe tine pe deplin. Doar asa putand sa-ti fiu cea care iti umple golurile. Si tu sa zambesti.

Iubirea e mai presus decat am reusit a exprima aici si acum. Iubirea e substanta care ma tine la suprafata atunci cand e insuportabil. Iubirea, spun eu, e cea care ma insufleteste, deoarece in furtuna, raman in picioare. Iubirea e cea care e facuta expre pentru zilele greu de incheiat, vorbele prea tari care imi sunt adresate , serile interminabile, convorbirile contradictorii si pentru distanta. Iubirea e creata pentru a aduce soare in umbra, a aduce claritate in confuzie, a naste speranta in inima celui ce e dispus sa o imbratiseze, si sa iubeasca! Iubirea nu este pentru divinitate, nu este pentru cei lipsiti de incercari; pentru ca iubirea nu ar avea deloc valoare atunci cand e permanenta sarbatoare si voiosie. E mult prea usor sa iubesti cand esti iubit. Dar adevarata valoare a iubirii se dovedeste atunci cand circumstantele sunt vitrege. Si da, iubirea promite ca va birui! Iubirea e sa nu renunti, iubirea e semanata cu fiecare lacrima, cu fiecare durere si fior de tristete. Oricum, iubirea e cea care imi accelereaza simturile si imi impulsioneaza vointa, pana atunci cand poate voi fi lepadata.... Si nici chiar atunci nu voi renunta la ea. E izvor de viata, e stralucire in privire.