gust amar

Cat de marunt trebuie sa te simti uneori. Cand totul in jur a tacut, cand a palit toata culoarea celor colorate... Si tu ramai in picioare, descult si cu privirea indreptata spre tine intrebandu-te: unde m-am pierdut? Cat de lipsit de intentii amiabile poti sa devi in doar cateva ore? Cineva poate sa-ti fie umbra, dar niciodata premergator. Niciodata inaintea ta pentru a-ti pregati cararea, niciodata sprijin pentru a te lasa cuprins de neputinta. Tu esti totul. Tu esti soldatul camarad pentru sufletul tau, tu esti resursa de incurajare, tu esti bratele care te cuprind. Nu intreba de ce, e irelevant. Sau cum se spune, e deja testat: ramai de negasit in agenda celor apropiati, ramai pe ale tale picioare caci cineva nu se va naste pentru a-ti purta starea. Esti ceea ce esti, si nu va conta pentru nici un pamantean tot ceea ce esti, ce faci, ce spui, ce gandesti, ce cladesti, ce speri, ce devi, ce oferi, ce induri, ce te insufleteste cu adevarat. Pentru ca nici un pamantean nu are abilitatea sa te inteleaga pe deplin. Sa spere pe deplin, sa creada cu impotrivire si ravna, sa jertfeasca absolut, sa lase din el pentru tine, sa nu se bucure de nereusita ci sa se veseleasca in a-ti oferi mana sa. Evident, tot ce e omul e definit de limite. Evident, ceea ce spera inima mea nu va fi nicicand realitatea zilei de maine.

Inca o zi, si tot nu am crescut mare.