nedespartiti

Cel mai bine imi pot aminti de Dumnezeu atunci cand cred cu adevarat ca eu contez pentru El intr-un mod personal si infinit. Am nevoie de puterea de a crede ca El Isi gaseste placerea in mine si Isi doreste o relatie cu mine. Am nevoie de putere, putere pe care trebuie sa o cer si sa o urmaresc si sa o pastrez. Motivul pentru care citesc si studiez biblia se naste aici, cand eu trebuie sa definesc realitatea. Nu doar pentru a intelege misterul acestei realizari uluitoare in domeniul literar, sau a invata teologie. Mai presus de toate aceste ma gasesc citind file de scriptura pentru a lasa sufletul sa patrunda in adanc mesaj al dragostei si al grijii Sale nemarginite.

Cum pot sublinia realitatea lui Dumnezeu in contextul meu apropiat, fiind constienta de existenta invizibilului?

Daca perseverez suficient de mult in exersarea abilitatiilor care sfintesc trupul si mintea, cum ar fi rugaciunea de exemplu, voi putea reusii sa percep dimensiunea realitatii de Cer, voi putea percepe raspunsuri pentru rugaciunile mele, in cazul in care aplic perseverenta exercitiului in abilitatea rugaciunii. Si inainte de a ma agata de rugaciune ca de o metoda binevenita de a-mi rezolva neajunsurile si constrangerile, ma agat de rugaciune ca de cea mai pretioasa oportunitate de a avea intimitate cu Dumnezeu. Dumnezeu al inimii curate. Rabdare in inchinare, si atingere a prezenetei Sale mangaietoare care vindeca acolo unde se cere vindecare de stare. Nu se simte duritate in abordarea emotiilor mele din partea Sa, a Tatalui, pentru ca acum sunt in curtea Sa regala, prin rugaciunea ce ma poarta si inchinarea ce ma patrunde. Am amintit de rugaciune si inchinare in duh si adevar, dar pe langa aceste indicii de formare a unui obicei sfant, sunt si alte metode de a-mi oferii inima pentru Dumnezeu in franturi de zi.

Si chiar daca ar parea ca un moment furat din alte activitati, adorarea ajunge pana acolo unde intalneste inima Tatalui. Da, in timp ce lucrez, studiez pentru examen, sorb cafeaua, traversez strada, sau in alergarea catre gara pentru a nu lasa trenul sa plece fara mine. Sau in taxi. Un moment cat de mic in care atentia se muta cu accentul pe Dumnezeu si nu pe ceea ce conteza in momentul imediat pentru mine, bucura inima Sa. Se pare ca profunzimea spiritualitatii nu depinde de schimbarea anumitor lucruri pe care le fac, ci inseamna sa fac pentru Dumnezeu ceea ce in mod normal fac pentru mine. Imi este cu mult mai usor sa-L includ in mod direct pe Dumnezeu in ceea ce fac, in timp ce lucrez, pentru a-I multumi, pentru a-L recunoaste ca si Carmuitor al vietii in intregime, pentru a-I canta chiar, decat sa ma retrag intr-un loc linistit pentru a medita. Sunt circumstante care nu-mi permit acest confort al 'odaitei' in care sunt doar eu si El, dar mergand pas la pas cu El, gand in gand cu El, ma ajuta, Il incanta! Este mai important de zeci de mii de ori Dumnezeu, decat munca pe care o prestez. Si da, atunci cand cand fac lucruri opuse inclinatiilor mele naturale, eu Ii ofer o dragoste si mai mare Domnului meu. In formarea unui obicei sfant, pentru o viata dedicata Celui mai Important, fratele Lawrence (secolul XVII) sugereaza un raspuns posibilelor intrebarii care accentueaza lipsa vizibila a lui Dumnezeu:

"El nu ne cere mult - o ocazionala reamintire, un act marunt de inchinare, sa cerem indurarea Sa, sa-I incredintam din cand in cand problemele noastre, sa-I multumim cateodata pentru ceea ce a facut pentru noi si pentru ceea ce primim in timpul trudei noastre, sa gasim la El alinare, de cat mai multe ori. La masa sau in mijlocul unei conversatii, inalta-ti cateodata inima spre El. O cat de mica amintire a Lui Ii face placere. Nu este nevoie sa strigam cu voce tare. El este mai aproape decat credem!"

Asa putem aduce cerul aproape, imposibilul transformat in minuni, irealizabilul in realizabil, durerile in simtiri de alinare si pace! Imi permit sa cred ca recapitularea detaliilor vietii si cautarea spirituala s-au impus ca standard pentru cei care tanjesc dupa o viata teocentrica, in care la periferie nu ramane Dumnezeu, ci freamatul si preocuparea de sine. O viata moderna, un suflet agitat pe fundalul tehnologiei insistente, intr-o carapace a automatizarilor, o viata rupta nu din basm, ci dintr-o statie indepartata de autobuz asteptand, poate fi combinata cu spiritualitatea. Nu este nevoie sa ma retrag in podisuri line, nu trebuie sa ma sechestrez intr-o manastire. Domnul meu ma va intalni si in mijloc de autostrada, si in mijloc de noapte primaveratica cu luna lucind, daca sufletul meu tanjeste asa! Si dorinta tanjirii dupa El a sufletului, tot din Dumnezeu purcede. Stiu. Eu sunt a Lui, si langa mine va fi indiferent in ce culori se prezinta ziua de maine.